În România, după abrogarea Legii nr.381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi în agricultură, se impune legiferarea acestui domeniu ca o necesitate, întrucât în multe situaţii fenomenele naturale şi bolile au generat dezastre.

Ţara noastră beneficiază de o poziţie geografică care expune ţara riscului de calamităţi naturale, şi anume: secetă excesivă, inundaţiile din revărsările de râuri, temperaturile excesiv de ridicate sau scăzute, topirea bruscă a zăpezii, uragane şi tornade.

În condiţiile climatice actuale din România, seceta, gerul şi inundaţiile şi-au pierdut proprietăţile unor riscuri asigurabile, care au caracteristici clare şi bine definite, cum sunt: caracter aleatoriu, imprevizibil şi incert.

Societăţile de asigurare din România nu au capacitatea financiară să subscrie riscuri catastrofale şi să-şi onoreze obligaţiile asumate prin contractele de asigurare, fără a avea contracte de reasigurare.

De asemenea, trebuie să subliniez faptul că pe plan mondial şi european societăţile de asigurare care practică asigurări agricole nu subscriu prin poliţele de asigurare riscurile catastrofale (seceta, îngheţul de iarnă şi inundaţiile).

Cu toate că Franţa beneficiază de o poziţie geografică expusă mai puţin riscului la calamităţi naturale, severitatea şi extinderea daunelor datorate acestor fenomene neasigurabile au determinat Guvernul francez să emită un act normativ special.

Prin legea specială sus menţionată, riscurile neasigurabile sunt parţial compensate prin intermediul unui Fond Naţional de Garantare a Calamităţilor Agricole.

Având în vedere rolul agriculturii în economia României, trebuie creat şi la noi, urgent, cadrul legislativ care să permită acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli. De aceea, Guvernul României trebuie să înfiinţeze Fondul Naţional de Garantare pentru Calamităţi Agricole pentru a acoperi toate pierderile de recolte nonasigurabile. Deputat Marian GHIVECIU Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 octombrie 2011